Home » Istorie » 5 inovaţii militare din Primul Război Mondial care au schimbat faţa războiului pentru totdeauna

5 inovaţii militare din Primul Război Mondial care au schimbat faţa războiului pentru totdeauna

Publicat: 30.12.2016
Primul Război Mondial a adus numeroase evoluţii tehnologice. De la vehicule, la strategii, până la medicină, Marele Război a schimbat faţa lumii în care trăim

Războiul în general, iar în acest caz Primul Război Mondial în particular, înseamnă, pe lângă pierderi omeneşti şi numeroase distrugeri, şi incredibile evoluţii în toate domeniile. Orice ţară participantă doreşte să aibă un avantaj faţă de inamic, sau cum ar spune britanicul, ”to gain the upper hand”.

Tancurile

Vorbind de britanici, un caz în care expresia de mai sus se potriveşte de minune este tancul. Fără dar şi poate, tancul este cea mai importantă inovaţie în materie de vehicule militare terestre. În contextul Primului Război Mondial, acesta a devenit o necesitate. Într-un război unde armele defensive erau mai dezvoltate ca cele ofensive (de aici şi măcelul de pe câmpurile de luptă), o cutie ambulantă de metal trebuia să ofere protecţia necesară împotriva armelor de foc, dar şi capacitatea de a străpunge liniile inamice.

Un tanc capturat de germani distrugând un copac. Sursa: Wikimedia Commons

Folosite pentru prima dată în 15 septembrie 1916 de către britanci, tancurile nu au avut efectul aşteptat, dar atât britanicii cât şi germanii au înţeles potenţialul acestor vehicule şi au grăbit planurile pentru construirea şi îmbunătăţirea acestora.

Avioanele de vânătoare

Lupta aeriană reprezenta o noutate la acea vreme. Deşi italienii au folosit avioanele pentru a arunca bombe peste inamicii lor, avionul rămânea ceva nou  cu un potenţial neexplorat, iar înainte de război lupta între avioane era necunoscută.

Acest lucru s-a schimbat extrem de repede. Existenţa avioanelor pentru spionaj însemna şi că acestea trebuiau doborâte. Astfel, ambele părţi s-au văzut nevoite să aducă arme, care mai apoi au fost montate pe avioane.

Avionul de vânătoare britanic, Sopwith Camel. Sursa: War History Online

La acest capitol, Germania a dominat, cu ajutorul inginerului Anthony Fokker care construia şi îmbunătăţea modelele de avioane, şi piloţilor precum Oswald Boelcke, Max Immelmann şi Manfred von Richthofen, care au inventat moduri de a le folosi în luptă. În nu mai puţin de patru ani, spaţiul aerian a devenit un câmp de luptă sofisticat.

Operaţiile estetice

Numărul de victime ale Primului Război Mondial a adus în atenţie şi numărul mare de răniţi mutilaţi. Chirurgi precum neo-zeelandezul Harold Delf Gillies au insistat asupra intervenţiilor de reconstrucţie a ţesutului. El şi echipa sa au elaborat noi metode prin care reconstruiau piele, os şi cartilaj, şi cu acestea au transformat acest domeniu medical, de la includerea unor noi proceduri de anestezie până la folosirea artiştilor pentru reconstituirea facială.

Fotografiile aeriene

Evoluţiile tehnologice ale avioanelor au adus cu sine şi posibilitatea misiunilor de spionaj. Inventatori precum John Moore-Brabazon, care a creat camera montabilă şi noi tehnologii pentru fotografii mai clare pentru Royal Flying Corps (RFC), au ajutat la obţinerea de informaţii cu privire la planurile inamicului.

Fotografie a unui atac cu gaz britanic între Carnoy şi Montauban în iunie 1916. Sursa: Wikimedia Commons

Odată cu această nouă metodă de spionaj, au fost create şi sisteme de interpretare şi de comunicare, pentru a transmite informaţiile în timp real trupelor din teren.

Tacticile de artilerie

Odată cu creşterea puterii şi preciziei tunurilor, a apărut şi posibilitatea utilizării acestora într-un mod mai organizat, incluse în diferite strategii de bombardare a inamicului.

Obuziere BL Mk I cu calibrul de 200 mm. Sursa: War History Online

Aşadar, s-a născut barajul de artilerie, un zid de fum prin care soldaţii puteau avansa. Generalul german Bruchmuller a introdus conceptul de neutralizare, nu pentru distrugerea fizică a inamicului, ci pentru distrugerea moralului acestuia printr-un baraj puternic de artilerie.

Sursa: War History Online

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Omul care a prezis Marele Război. ”Toată lumea va fi implicată în războiul următor”

România în Primul Război Mondial, eşecul primelor bătălii

Eroii ţărani din Primul Război Mondial, rememorare la Muzeul Satului

În urmă cu 102 ani, Austro-Ungaria declara război Serbiei, marcând astfel începutul Primului Război Mondial

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
Un raport al Congresului SUA avertizează: China este acum o „ameninţare semnificativă”
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent
„Ciclon bombă” în nord-vestul Statelor Unite! Sute de mii de oameni au rămas fără curent